Ai nevoie de sfaturi sportive?
Din fericire, tot mai multă lume conștientizează importanța sportului în viața noastră și mai ales în viața copiilor. Este foarte important ca cei mici să facă cât mai multă mișcare și să crească sănătoși. Uneori, ca părinți, ne simțim depășiți de situație și nu știm cum ar trebui să îi pregătim corespunzător pentru un anumit sport sau cum să facem din acel sport o activitate care să îi atragă și la care să participe cu plăcere.
Eu, personal, am observat că îi putem ghida spre o anumită activitate dacă avem grijă să aibă echipamentul potrivit sau accesoriile necesare, dar să fie cât mai colorate și drăguțe. De multe ori, dacă le oferim alături de alte lucruri pe care și le doresc, devin mult mai interesați și dornici să încerce. Astfel avem și idei de cadouri de 1 iunie pentru cei mici. Sunt sigură că nu sunt singura care uneori rămâne fără.
După cum spuneam, nu mereu știm ceea ce are cu adevărat nevoie copilul pentru a începe să practice un anumit sport. Dar, putem apela oricând la sfaturile puse la dispoziție de cei de la Decathlon. Indiferent de ce sport pentru cei mici alegem, indiferent de nivelul de practică, sfaturile sportive de la Decathlon ne vor ajuta.
Pe timp de vară, eu mă gândesc să aleg un sport în aer liber, care să îi țină pe cei mici în mișcare și care, în același timp, să le permită să se bucure de vremea frumoasă. Pe lângă drumețiile care asigură doza de sport în vacanță și pentru care m-am pregătit temeinic căutând sfaturi de drumeție, datorită articolelelor din categoria sfaturi sportive de la Decathlon, cred că îi voi pregăti pe copii și pentru tenis. Cu siguranță se vor bucura să facă acest sport în familie sau cu prietenii.

Cum pregătim copiii pentru un anumit sport
- în primul rând, trebuie să le alegem încălțămintea potrivită. Acest aspect mi se părea foarte dificil, dar am văzut că nu este chiar așa greu, dacă primim sfaturi de la specialiști. Eu m-am inspirat dintr-un articol din categoria despre care v-am vorbit și mai sus (Cum să alegeți încălțămintea de tenis pentru copii?). Aceștia trebuie să fie confortabili, să asigure susținere și rezistență,.
- le cumpărăm echipamentul complet, care să le asigure libertate de mișcare
- îi familiarizăm cu paleta și mingea sau cu accesoriile pe care ei le vor folosi și îi lăsăm să se bucure de noile achiziții
- îi implicăm în tot procesul de pregătire
- îi încurajăm și îi susținem la orice pas
Fie că ne dorim ca ai noștri copii să facă sport de performanță sau doar pentru distracție și sănătate, e important ca mereu să fim deschiși și să luăm în considerare orice recomandări primim de la cei care se pricep cel mai bine în acest domeniu. Deși poate părea banal, practicarea unui sport impune multe lucruri. Să nu uităm că, chiar și atunci când am primit sfaturi pentru bicicleta aceea mult dorită de copilaș atunci când era mic, ne-am ales cu cea mai bună achiziție în momentul respectiv și nu regretăm niciun moment faptul că am ales să mergem pe mâna cunoscătorilor.
Practicarea unui sport aduce multe beneficii organismului, dar și stării noastre de bine. Să ne bucurăm de viață și de sporturile pe care le iubim.
P.S. În categoria de sfaturi sportive Decathlon găsești și informații despre beneficiile sporturilor, idei de vacanță, idei de jocuri pentru cei mici și mari, idei de activități sportive pentru toată familia în interior sau exterior, idei de trasee pentru iubitorii de natură și nu numai. Aruncă și tu o privire!
Comentarii recente