Cinci lucruri pe care vreau să le fac în viața aceasta
Am o perioadă în care parcă timpul nu îmi ajunge, o perioadă în care îmi doresc atât de multe să fac, dar pur și simplu nu am timp, mijloace sau ocazia. Unii ar spune că este pofta de viață, alții că este o stare de amorțeală din care trebuie să ies. Eu spun că este un moment în care conștientizez cât de puțin timp avem la dispoziție pe pământ și încerc să îmi trasez niște idei, lucruri de făcut, lucruri spre care să tind.
În articolul de astăzi nu o să mă refer deloc la chestiile materiale, deși, ca orice om, am câteva țeluri pe care vreau să le ating și pe această parte. Astăzi vă voi spune cinci lucruri de făcut în viață. Lucruri plăcute pe care aș vrea să le fac, lucruri care hrănesc sufletul sau mintea.
Lucruri de făcut în viață
Inspirată de proaspătul concert Metalica de la noi din țară, a încolțit în mine dorința de a participa la un concert de genul acestuia. La un concert uriaș, unde atmosfera este copleșitoare. Mi-aș dori să îl văd pe Ed Sheeran într-un concert, pe cei de la Blue, pe P!nk și nu numai… lista poate continua.
Un alt lucru pe care aș vrea să îl fac în viață este să mă întâlnesc cu cel puțin unul dintre autorii mei preferați. Cecelia Ahern, Diana Gabaldon, Jojo Moyes, Nicholas Sparks, James Patterson, Kate Morton, Markus Zusak sau chiar Stephen King. Cine nu și-ar dori? Pasionații de lectură sigur mă înțeleg. Bineînțeles că pe lista mea se află și autori români, printre care Corina Cîndea, Bogdan Ispas, Allex Trușcă sau Camelia Cavadia.
Cel de al treilea lucru care e pe lista mea de făcut, este un circuit prin lume. Unul în care să pot cunoaște anumite culturi, să le gust mâncarea și să mă bucur de frumusețile pe care Dumnezeu le-a creat.
Un alt lucru pe care mi l-aș dori să îl realizez este să las ceva în urmă. Am un mare respect pentru autori și pentru artiști, în general. Apreciez mult autorii noștri români care investesc timp și chiar bani, ca să își scoată pe piață cărțile. Faptul că la noi autorii nu sunt susținuți așa cum trebuie, este știut și nu vreau să intru în detalii.
Cea de-a cincea dorință este să fac ceva extrem. Deși sunt destul de fricoasă, mi-aș dori să fac ceva periculos sau mai puțin periculos, dar care să îmi ofere aceeași senzație. Să zbor cu balonul cu aer cald, să sar cu parașuta sau să fac scufundări într-un ocean…
Voi ce lucruri de făcut în viață aveți pe listă?
Foarte interesanta lista ta. La partea cu autorii si circuitul in jurul lumii ma incadrez si eu.
Frumoase dorințe. Eu îmi doresc un an sabatic în care să călătoresc.
Frumoase dorințele tale dar aia cu extremele…
Sper să reușești să le faci pe toate!❤
Mi-as dori să călătoresc mult, peste tot!
Ai vazut The Bucket List?
Well…acum multi, foarte multi ani, cand l-am vazut…am inceput sa imi fac si eu asa ceva.
Si tai de pe lista ce fac.
Sa sar cu parasuta este una dintre dorinte. Inca nu am bifat-o, desi e de ani de zile pe lista. Nu sunt cea mai curajoasa?.
Iti doresc sa iti indeplinesti toate dorintele din lista. Si multe altele, peste ele.
Multumesc! Succes si tie Nu stiu filmul…
Multumesc! Succes si tie. Nu stiu filmul…
Dorințe ?! Să călătoresc mult, normal ?. Și să urc încă o dată în nacela unui balon ! Să admir aurora boreală ! Și să scriu !
Deci ne apropiem ca si dorinte 🙂
Ce listă interesantă. Sper să reușești cât mai multe din ea, dacă nu pe toată. Cât despre ce mi-aș dori eu să fac, îți voi răspunde curând într-un articol 🙂
Abia astept articolul tau.
SI eu mi-as dori sa fac ceva extrem. De asemenea, sa calatoresc mult. Cat mai mult.
Foarte tare lista ta! Succes în împlinirea acestora și a multora adăugate!
Mie mi-ar plăcea sa călătoresc și mai mult decât reușesc acum?