Cum ne decorăm unghiile fără să le pictăm
Îți place să îți faci unghiile cu gel sau ojă semipermanentă, dar nu le ai cu pictura sau pur și simplu nu ai răbdare? Stai liniștită! Nu ești singura și chiar nu e cazul să faci o problemă din acest lucru. Faptul că nu știi să pictezi sau nu îți dorești să faci acest lucru, nu înseamnă că trebuie să porți unghiile doar simple. Există o mulțime de metode prin care poți oferi unghiilor tale acel ceva necesar pentru a ieși în evidență.
Pe lângă modelele extrem de simple create din liniuțe sau punctulețe, poți apela la tatuaje, stickere, pietricele, sclipici sau alte chestiuțe de nail art special gândite pentru a crea modele de unghii deosebite.
Decorațiuni unghii – ce îți recomand
În rândurile de mai jos, voi încerca să fac o mică listuță cu câteva dintre tipurle de decorațiuni care te pot ajuta să creezi modele deosebite pentru unghiile tale.

- Sclipici. Sclipiciul poate fi aplicat în multe moduri și te ajută să oferi strălucire manichiurii tale. Îl poți aplica pe toată unghia, doar pe vârf sau doar la bază. Poți alege sclipici colorat, sau poți merge pe clasic, folosind sclipici auriu sau argintiu.
- Pietricele sau perle. Pentru o manichiură elegantă, poți apela cu încredere la acest tip de decor pentru unghii. La fel ca și în cazul sclipiciului, se găsesc pe diferite culori și dimensiuni.
- Pigment. Poți alege pigment holografic, chrome, pigment tip oglindă pe diferite culori. Indiferent de alegerea ta, manichiura va avea un aspect sofisticat și inedit. Contrar aparențelor, pigmentul se aplică foarte ușor. Se dă un strat de ojă semipermanentă neagră, de preferat. După ce stratul se usucă în lampă, frecăm pigmentul pe unghie folosindu-ne de propriul deget sau un burețel fin. Apoi scuturăm excesul cu o periuță fină și aplicăm un strat de top coat pe care, bineînțeles, îl uscăm corespunzător, în lampa UV sau LED.
- Stickere sau tatuaje. Preferatele mele sunt tatuajele pe bază de apă. Se aplică ușor și prind atât de bine de unghie încât nu sunt șanse să sară. Arată foarte bine și cumva natural. Tatuajele se găsesc pe diferite dimensiuni, culori și modele.
Toate aceste lucruri necesare pentru decorarea unghiilor, dar și multe altele, se pot cumpăra de pe site-urile cu produse pentru unghii tehnice. Pe https://nailsup.ro/ am observat că sunt la prețuri surprinzător de mici. Aruncă o privire și pregătește-ți unghiile pentru vară! Folosește-ți imaginația și bucură-te de unghiuțe frumoase și vesele!
Îmi plac și unghiile pictate, dar sclipiciul și pietricelele sunt preferatele. De asemenea și stickerele.
Îmi plac sugestiile tale.