Dragă viitoare mămică, astăzi vorbesc cu tine

Dragă viitoare mămică, știu că te stresează faptul că în tine crește o ființă. Știu că ești și fericită, din același motiv. Este normal să fii stresată, poate chiar îngrozită de ceea ce va fi. Știu că ai temeri legate de naștere, de sănătatea micuțului tău sau de primele zile cu el acasă. Știu că ești mereu în căutare de lucruri utile pentru bebeluș și mereu faci diferite liste cu lucruri de care trebuie să ții cont în următarele luni. Știu că trebuie să iei decizii, să culegi informații și să hotărăști pe ce drum să o apuci. Știu… deoarece nu demult am fost și eu acolo.

Nu de foarte mult timp eram și eu îngrozită și încântată în aceeași măsură, de burtica care tot creștea și creștea. Parcă mai ieri căutam la nesfârșit informații despre nașterea și creșterea copilului. O persoană informată poate ține situația sub control și mai mereu va ști tot ce trebuie făcut. Mereu am făcut asta, iar în timpul sarcinii nu am făcut excepții.

Eu am fost genul de graviduță stresată, care se gândea la toate, bune și rele (bine, recunosc, mai mult la rele). Am fost genul de mamă care nu a lăsat nicio decizie la voia întâmplării. Așadar, mi-am dat seama că pentru foarte multe lucruri mi-am făcut griji degeaba și nu au meritat timpul pierdut și stresul care a venit la pachet. De aceea, m-am gândit ca astăzi să vin în ajutorul tău și să îți prezint cele mai importante 5 lucruri la care consider că este necesar să te gândești din timp, pentru a nu fi nevoie să iei decizii în pripă, pe ultima sută de metri, când vei avea altele pe cap.

Cum ne pregătim pentru venirea lui bebe

recoltare celule stem, despre celule stem,pregatiri pentru bebe

1. Alege un doctor bun și informează-te despre celulele stem din placentă sau alte proceduri care pot avea loc atunci 

Este necesar să ai un doctor bun, care să monitorizeze sarcina și să asiste la naștere. Dacă nu ai încredere în doctorul la care mergi deja, te sfătuiesc să cauți altul. Este foarte important să te simți în largul tău în preajma lui și să fii sigură că, atât tu cât și copilul, sunteți pe mâini bune. Cu el va trebui să discuți temerile tale și să te sfătuiești în privința multor lucruri, precum anestezia peridurală sau recoltarea de celule stem din sângele de cordon ombilical, țesutul ombilical și placentă.

Cred că știi deja că celulele stem sunt responsabile de reînnoirea periodică a celulelor adulte îmbătrânite, precum și de regenerarea țesuturilor si organelor, după diverse boli sau infecții grave. Sunt sigură că ai auzit că există bănci de celule stem, care pot recolta la naștere celule stem din placentă, celule din sângele ombilical sau țesut, iar mai apoi le păstrează în condiții de criogenie, pentru a fi folosite, la nevoie. Subiectul este complex și poate fi dificil pentru noi să înțelegem importanța acestor recoltări. De aceea te sfătuiesc să discuți totul cu un medic competent. Sunt sigură că el te poate îndruma spre banca de celule în care are încredere și care oferă servicii de excepție. De exemplu, cei de la Cord Blood Center oferă până și recoltarea placentei și stocarea ei ca sursă de celule stem. Nu e un lucru de ici de colo, nu-i așa?

2. Caută un scaun de mașină omologat

Știu că ești conștientă de pericolele care ne pândesc pe șosele. Indiferent de cât de bine conducem noi, este posibil ca în celelalte mașini să nu fie șoferi la fel de responsabili. Așadar, în caz că nu locuiești în apropierea spitalului, asigură-te că ai la îndemână un scaun de mașină potrivit pentru bebeluși, care să îl țină în siguranță.

3. Cumpără un cărucior practic

Au trecut vremurile în care mama și copilul nu ieșeau din casă până după botez. Știi deja că cel mic are nevoie de foarte mult aer curat, chiar dacă abia s-a născut. Așadar, trebuie să îl scoți des la aer. Profită de timpul pe care îl ai acum și alege căruciorul potrivit, care să se plieze nevoilor voastre. Spre exemplu, dacă locuiești la bloc, trebuie să ții cont de greutatea lui, în caz că trebuie să urci cu el pe scări, ca mine. Vei găsi multe oferte și este necesar să își oferi suficient timp să le compari.

4. Pregătește haine potrivite

Este important să pregătești câteva hăinuțe potrivite pentru cel mic. Ține cont de luna în care se va naște și alege în consecință. Vei fi suficient de stresată și obosită atunci, chiar nu are sens să te superi și pe faptul că soțul, mama sau soacra aleg ceva nepotrivit.

5. Caută pătuțul perfect

Ai mei copii nu au dormit niciunul în pătuț pentru prea mult timp, preferând să doarmă cu mine. Totuși, când erau abia născuți îi puneam în pătuț, deoarece îmi era frică să îi țin prea aproape, cât încă eram epuizată. Îți recomand un pătuț cu o parte detașabilă, care se poate lipi de patul tău, pentru a-l putea vedea și atinge ori de câte ori este nevoie.


cum ne pregatim pentru bebe, celule stem

Ar mai fi un lucru la care aș vrea să te gândești, dragă mămică… Gândește-te la tine! La sănătatea ta, la fericirea ta și la familie. Vei avea parte de clipe grele, obositoare. Dar, în cele din urmă, vei fi mândră și împlinită.

*Articol scris pentru Superblog2020.

*Fotografii din arhiva personală

You may also like...

5 Responses

  1. Stoica. Viorica spune:

    Foarte frumos ai spus despre cum a inceput viata ta de mamica ! ?

  2. Laura spune:

    La fix ai scris acest articol! Mi se potrivește mănușă! Pupici și succes! :*

  3. Dana spune:

    Pentru toate viitoarele mămici, articolul tău minunat va fi de mare ajutor și alinare. Felicitări și mult succes!

  4. Minunat articolul tau! Intr-adevar, copiii nu au nevoie de multe. Au nevoie doar de cateva lucruri esentiale si de noi acolo langa ei. <3

  1. 21/05/2022

    […] pentru dormit sunt tot mai des căutate pe proaspetele sau viitoarele mămici. Un astfel de coșuleț asigură bebelușului un loc moale și plăcut pentru momentele de somn. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial