De la apartament la casă este doar un pas

Având o mică discuție cu prietena mea Mihaela, am aflat că plănuiește să se mute de la apartament la casă. Se pare că pandemia prin care lumea trece a cam speriat-o și dorește să creeze un locușor al lor, unde copiii să aibă parte de spațiu verde și să se poată juca în voie, în caz că restricțiile vor fi aplicate din nou.

Eu sunt de acord cu ea. Cei care stau la casă în perioada aceasta sunt extrem de fericiți și, poate, mult mai liniștiți decât noi, restul. Cât a fost perioada de urgență și eu am plecat cu cei mici la țară. S-au bucurat și s-au simțit foarte bine, mai ales că vremea se încălzea și era tot mai greu să îi țin în casă.

Mihaela este o persoană foarte ocupată. Muncește mult, la fel ca soțul ei, dar se bucură de ajutorul bunicilor, care locuiesc în apropiere. Totuși, acest lucru nu a speriat-o deloc. Spune că a găsit un site foarte practic, care îi ușurează mult munca. Ba chiar mai mult, a intrat deja într-un grup VIP și este foarte încântată de ideea pe care cei de la Vindem-Ieftin.ro au avut-o.

Când am întrebat-o ce este acela Grup VIP, mi-a spus că îmi trimite o înregistrare. Mihaela, deși este o persoană foarte responsabilă, este la fel de zăpăcită ca și mine. Nu doar o dată se întâmplă să vorbesc cu ea, iar ea deja să fie cu gândul la cu totul altceva, să fie mereu cu un pas în față. Așadar, de multe ori, preferă să înregistreze convorbirile importante și să le asculte iar și iar, pentru a nu rata ceva.

casa ,materiale pentru casa
imagine de pe Pixabay

Ce este acest grup dedicat VIP?

M: Bună ziua! Mi-a spus o vecină despre site-ul dumneavoastră, Vindem-Ieftin.ro și despre faptul că aveți un grup VIP, pentru cei care sunt interesați de cel puțin trei categorii de materiale, de pe site-ul dumneavoastră. Ei, bine, noi tocmai plănuim să ne mutăm de la apartament la casă și avem nevoie de foarte multe materiale, dar mai ales de consultanță.

C: Bună ziua! Mă bucur că ați auzit de noi și că ați ales să ne contactați. Într-adevăr, avem un grup dedicat, pentru clienții interesați de materiale de construcții, din minimum trei sau cinci categorii diferite. Astfel, clienții care fac parte din acest grup vor avea mereu la îndemână consultanță, suport și nu numai.

M: Perfect! Știți, noi lucrăm foarte mult și nu prea avem timp liber. Chiar nu vreau să fim nevoiți să renunțăm la timpul petrecut cu familia. M-ar interesa cum se va face livrarea materialelor, deoarece este exclus să le ridicăm noi dintr-un depozit.

C: Membrii acestui grup au parte de condiții speciale de livrare și au acces la status în mod real. Tot procesul este rapid și în interesul dumneavoastră.

M: Cât de simplu sună! Cum pot face să fac și eu parte din acest grup?

C: Ei, bine, de aceste beneficii pot profita clienții care au cumpărat o singură dată și doresc sa achiziționeze produse din minimum 5 categorii, dar și clienții care au cumpărat de minimum două ori și doresc să achiziționeze produse din minimum 3 categorii din portofoliul Vindem-Ieftin.ro.

M: Nu pare deloc complicat, iar cerințele mi se par de bun simț. Mă voi consulta cu soțul și cu siguranță vom face tot posibilul pentru a intra și noi în acest grup VIP. Ne auzim curând. La revedere!

C: La revedere!

De la apartament la casă e doar un pas cu Vindem-Ieftin.ro

Mihaela mi-a explicat și cum își dorește să fie casa. Va avea trei dormitoare sus și o baie, pentru ei și pentru copii. Vor avea un living uriaș la parter, un birou, o baie și o bucătărie foarte mare. Mereu i-a plăcut să primească musafiri și să ne servească cu mâncăruri făcute de ea. Acolo consideră că va avea suficient loc pentru a invita toată gașca la masă și cu siguranță ne vom simți bine cu toții.

Mă bucur foarte mult pentru ea, iar convorbirile noastre sunt tot mai interesante. De când a primit oferta personalizată, numai despre asta vorbește. Am aflat o mulțime de lucruri despre materialele care se folosesc la construirea unei case, pe care ea le știe de la consultanții Vindem-Ieftin.ro. Știe deja și ce faianță și ce gresie va avea în bucătărie, este foarte entuziasmată.

gresie faianta vindem ieftin.ro
imagine de pe Vindem-Ieftin.ro

Mă simt tot mai pregătită să îi propun soțului meu o astfel de schimbare. Dar nu chiar acum… încă îmi place apartamentul meu.

*Acest articol a fost scris pentru Superblog2020

You may also like...

6 Responses

  1. Eva Anca spune:

    Excelentă idee este mutarea de la apartament la casă. Eu mă bucur maxim că am luat această decizie în urmă cu 2 ani. De grupul VIP nu știam, dar e bine de avut în considerare, mereu suntem cu renovări. Mulțumesc și succes!

  2. Silvia spune:

    Da frumos articolul și interesant!!!

  3. Lorena Anamaria Zamfir spune:

    E mai bine la casa indiferent cât de mică r fi curtea.
    Poti pune o bancuta, un balansoar, o masă cu scaune…un foisor.

  4. Dana spune:

    E minuat să stai la casa, la fel sa ai și sprijinul profesionist în acest scop. Mult succes!

  5. Stoica. Viorica spune:

    Nu stiam de acest grup , fiecare trebuie sa faca o schimbare in modul de viata si mediul in care traieste la un moment dat , cateodata este chiar necesar lucrul asta !?

  6. Si ai mei copii viseaza la o casa. Foarte util serviciul celor de la Vindem Ieftin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial