Eu sunt 70072 Fetița care a supraviețuit „Îngerului Morții”
Micuța Luda a fost un copil iubit, senin și fericit înainte de decembrie 1943. Deși ai săi nu erau evrei, au ajuns în lagărul de la Birkenau. Ba chiar mai mult, a avut ghinionul să fie unul dintre copiii pe care Josef Mengele – supranumit și Îngerul morții – făcea experimente. La doar trei ani Luda a dat piept cu cea mai oribilă față a omenirii.
Deși era repartizată într-o altă baracă, mama sa, Anna, încerca mereu să se strecoare să o vadă și să îi ducă câte o ceapă pe care să o mănânce. A învațat-o să tacă, să nu plângă, pentru a scăpa de bătaie și chin suplimentar. Puteți să vă imaginați aceste lucruri?
Luda a învățat să supraviețuiască. A învățat să se ascundă și să încerce să scape pe cât posibil de experimente. A învățat să nu se plângă și să lupte pentru o bucățică de pâine. Atunci când au fost eliberați a fost adoptată de o familie de poloni. Aceștia au iubit-o și au avut grijă de ea în anii grei ce au urmat. Luda și-a iubit noua familie, dar și-a dorit foarte mult să își revadă mama. Cum a decurs întâlnirea lor și cum a trăit fetița eroină de-a lungul anilor, vă las pe voi să descoperiți.
Cartea a apărut la Bookzone și se poate comanda de aici.
Eu sunt 70072 Fetița care a supraviețuit „Îngerului Morții” – o carte-avertisment
„Eu am scris cartea aceasta pentru că azi, mai mult ca niciodată, este important să ne amintim ce s-a întâmplat acum 60 de ani. Întreaga Europă este din nou acoperită de un nor negru. – Lidia Maksymowicz
Iartă-ne, micuță Luda, că nu am învățat nimic! Iartă-ne că noi, ca europeni și ca locuitori ai acestei lumi, nu am învățat nimic cu adevărat din suferința ta. Iartă-ne pentru faptul că suferința ta și a celorlalți copii nevoiți să supraviețuiască în lagăre și pe vreme de război, departe de familie și fără să înțeleagă cu ce au greșit de soarele nu le mai zâmbește, a fost în zadar. Nu am învățat nimic! Am lăsat ca toate acele nenorociri să rămână doar o pagină într-o carte de istorie.
Noi, populația lumii, suntem responsabili pentru faptul că în ziua de astăzi, la doar o aruncătură de băț, în centrul Europei, am permis ca și altor copii senini ca tine să le fie furată copilăria. Să le fie smulsă cu forță inocența, dar și iubirea familiei. Doar noi suntem vinovați pentru faptul că alți copii sunt nevoiți să simtă ceea ce ai simțit tu și să fie privați de normalitatea pe care o trăiau. Doar noi suntem vinovați pentru trauma ce îi va urma toată viața pe cei „norocoși” să supraviețuiască unui război. Doar noi suntem vinovați! Nu am ascultat cu adevărat, nu am înțeles cât rău poate face un astfel de război. Iartă-ne, micuță Luda, că am permis ca în viitor alți copii să citească vorbele tale și să le înțeleagă pe deplin…
O carte care merită citită, într-adevăr.
Nu știu dacă as avea, acum puterea să citesc această carte… Se vede că te-a zdruncinat.