Fiica pierdută – Gill Paul

La sfârșitul anului 2019 am citit Soția secretă de Gill Paul. Mi-a plăcut mult, după cum v-am spus și în recenzia publicată atunci. Așadar, m-am bucurat când am aflat de existența romanului Fiica pierdută. Se pare că, deși inițial nu s-a gândit să mai scrie un roman despre familia Romanov, Gill Paul a simțit că subiectul nu este suficient exploatat prin Soția secretă. Așadar, a creat Fiica pierdută.

Ambele romane sunt legate de tragedia prin care Familia Romanov a trecut. Dacă în primul roman autorul „o salvează” pe Tatiana și îi construiește o nouă viață, în al doilea Maria este cea care primește o a doua șansă și este salvată de la acel măcel.

fiica pierduta

Deși cele două romane scrise de Gill Paul au la bază aceeași poveste tragică, se pot citi separat, fără niciun fel de probleme. În Fiica pierdută se fac câteva referiri la Soția pierdută, dar nimic relevant pentru povestea prezentată aici.

Fiica pierdută – o poveste despre pierdere, război și iubire

În Fiica pierdută, Maria – fiica mijlocie a familiei regale – este personajul principal. Aceasta ne este prezentată ca o fată veselă, deschisă, sociabilă. Deși credea că nu este la fel de importantă și iubită precum surorile și fratele ei, ea îi iubea pe toți în aceeași măsură. Maria vorbea cu paznicii mai mereu, lucru care nu era pe placul familiei ei. Se pare că aceștia visau la ea, deși ea nu se considera deloc drăguță.

În acea noapte, în care familia a fost măcelărită, Maria a fost salvată de unul dintre paznici. El a observat că ea încă trăiește, deși era aruncată în grămada cu cadavre. A luat-o și a fugit cu ea în munți, cărând-o în spate, deoarece Maria era grav rănită. Piotr a îngrijit-o și niciodată nu a avut nicio pretenție de la ea. Era un om bun, cinstit și cu frică de Dumnezeu. Cei doi s-au îndrăgostit, acolo, în munți, când se ascundeau de soldați. Astfel a luat naștere una dintre cele mai frumoase povești de dragoste pe care eu am citit-o.

Maria și Piotr și-au luat nume false și s-au străduit să supravețuiască frigului și condițiilor groaznice. Lucrurile s-au îngreunat când au apărut copiii, dar Maria își dorea mai mulți.

Atunci când Piotr a reușit să se angajeze într-o fabrică, lucrurile au început să se așeze pentru cei doi. Și-au format o familie frumoasă, mare. Dar, războiul și traiul greu de atunci nu i-a cruțat. Au fost puși în ipostaze groznice, greu de imaginat de noi, cei care citim din confortul caselor noastre.

Povestea celor doi m-a emoționat foarte tare. Am citit romanul foarte repede, cu mici pauze. Practic, l-am devorat. Mi-a plăcut foarte, foarte mult și vă recomand și vouă să-l citiți, dacă vă plac cărțile de genul acesta.

„O tragedie de familie. O luptă pentru iubire. Un secret de mult îngropat.”

Deși am terminat romanul după miezul nopții, nu am putut adormi imediat, ci am citit mai multe despre Romanovi și am vizionat diferite video-uri pe YouTube, precum cele de mai jos.

La fel ca și în Soția secretă, romanul este construit pe două planuri. Și povestea din prezent este de asemenea foarte bine construită. Personajele sunt reale și e greu să nu le îndrăgești sau să le urăști. Trecutul și prezentul se contopesc foarte frumos, armonios, făcând din acest roman unul dintre preferatele mele.

You may also like...

4 Responses

  1. Ana Maria spune:

    Este printre romanele mele preferate! ❤

  2. Silvia spune:

    O prezentare frumoasă

  3. Dana spune:

    Foarte frumoasa poveste, mi-a plăcut mult de tot!

  4. M-ai facut super curioasa. Am pus-o si pe asta pe lista uriasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial