Gogoși delicoase

Deoarece am fost întrebată cum prepar eu gogoșile, m-am gândit să nu mai amân și să vă prezint rețeta. Eu folosesc rețeta clasică de gogoși. Se întâmplă uneori să mă mai abat, dar tot la cele pe care mi le aduc aminte din copilărie mă întorc.

gogosi simple

Gogoșile sunt preferatele Maiei, dar și nouă ne plac foarte mult. Nu pot să zic că le fac foarte des, deoarece durează destul de mult, iar Albert nu este mereu dispus să mă lase să îmi văd de ale mele în bucătărie pentru prea mult timp.

Pentru a pregăti un lighean mare cu gogoși, am folosit:

  • un kg de făină albă
  • un plic de drojdie uscată
  • 3 ouă
  • 500 – 600 grame lapte ( opțional, puteți topi în lapte și 100 grame unt)
  • esență de vanilie sau rom
  • un zahăr vanilat
  • o linguriță de sare
  • ulei pentru prăjit
  • zahăr pudră de presărat pe deasupra

Mod de preparare:

Într-un vas mare am pus făina amestecată cu sare. Am făcut o gauă în mijloc și am turnat jumătate din laptele călduț. În lapte am adăugat drojdia, o linguriță de zahăr, zahărul vanilat și le-am amestecat ușor. Am lăsat puțin să se dizolve drojdia în lapte , apoi am adăugat ouăle și restul de lapte. După ce am pus toate ingredientele, am frământat aluatul până a devenit ferm, dar moale și nu rămânea lipit pe vas. La mine nu a fost cazul, dar dacă e nevoie, mai puteți adăuga puțin lapte, sau făină. Am format o bilă uriașă din aluat, apoi am acoperit vasul cu un prosop curat sau folie alimentară și l-am lăsat să își dubleze volumul. De preferat e ca vasul să stea într-un loc călduț.

După ce aluatul a crescut, am întins câte o foaie de aluat de aproximativ un cenimetru grosime, pe un blat presărat cu făină. Apoi, cu ajutorul unei căni sau a unui pahar, am tăiat aluatul. Am repetat procedeul până când am terminat aluatul din vas. Gogoșile încă neprăjite, au stat iar la crescut, pentru 10 – 15 minute. Între timp, am încins uleiul pentru prăjit.

Gogoșile se prăjesc în baie de ulei, iar apoi se scot pe un șervețel și se dau prin zahăr pudră.

Gogoși cu glazură de portocale

Deoarece Maia tot vrea gogoși cu gaură în mijloc, încă de când am vizitat-o pe Cătălina, mă asigur că mereu îi fac câteva și așa. În una din zile, am făcut și o glazură de portocale. Sunt bune și emisiunile culinare la ceva, nu-i așa?

Atunci când prepar gogoși cu glazură de portocale și cu gaură în mijloc, urmez aceeași pași ca la gogoșile simple. Dar, atunci când tai aluatul în forma clasică de gogoși, folosesc un dop de sticlă curat si fac gaura în mijloc. După ce le prăjesc, le dau prin glazura fierbinte și le las puțin la răcit.

gogosi cu glazura de portocale

Cum facem glazura de portocale:

Glazura de portocală se face pe baie de abur. Așadar, punem într-un vas apă la fiert. Când fierbe, punem peste oală o farfurie adâncă și ne asigurăm că fundul nu atinge apa care deja fierbe. În farfurie punem un plic de zahăr pudră vanilat (200 grame) și stoarcem o portocală. Amestecăm ușor până zahărul se topește și se încorporează în sucul de portocale. Cantitatea de zahăr și de suc de portocale se poate mări dacă aveți multe gogoși de glazurat.

You may also like...

8 Responses

  1. Silvia spune:

    Reteta super !

  2. Dana spune:

    Chiar mi-e dor de gogoși! Cele cu glazura de portocale sunt tare bune!

  3. Arata delicios. Mi-ai facut pofta. Ti-am dat de treaba cu gogosile cu gaura. :)))

  4. Răzvan spune:

    GOGOSI 😀 😀 😀 😀 😀

    Bunica din partea tatălui îmi facea gogoși, cu sifon. Îmi amintesc că era desertul copilăriei, când mergeam la țară.

  1. 28/02/2020

    […] 500 grame făină […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial