Încă o comandă Femme Luxe împărțită cu Maia

Fata asta a mea crește cum vezi cu ochii. Schimbările sunt vizibile, atât în comportament, cât și în gusturi și preferințe. Așadar, nu ar trebui să mă mir că am ajuns să împart comenzile de haine cu ea și totuși o fac. Doamne, ce mai trece timpul!

Nu e prima oară când îi iau hăinuțe de pe Femme Luxe Maiei. I-am mai luat și denim shorts și câteva seturi cu fuste în trecut. Deși multe dintre hainele de pe site sunt extrem de sexy și nu le aleg nici pentru mine, au și chestii frumoase, care pot fi purtate chiar și de ea. Cât despre mărime, îi iau mereu cea mai mică și nu prea mi s-a întâmplat până acum să nu le poată purta.

Și pentru mine iau mereu piese vestimentare interesante, doar știți deja. Dar la mine se mai întâmplă să le iau și atât. Le arunc undeva într-un dulap cu gândul că poate cândva le voi purta sau poate voi găsi pe cineva care să le îndrăgească și să se bucure de ele.

Una din comenzile date în toamnă este cea despre care vă voi vorbi astăzi. Am avut patru piese vestimentare diferite. Două dintre ele au fost pentru Maia, iar celelalte două pentru mine.

Ce i-am mai luat Maiei de pe site-ul cu haine de damă Femme Luxe

femme luxe, rochie cu buline

În categoria Black Dresses am găsit această rochiță neagră cu buline albe. Mi s-a părut foarte simpatică și m-am gândit că îi va plăcea și ei. Materialul este subțirel, mânecile sunt bufante, dar au elastic și i se fixează pe încheietură. Are elastic și cordon în talie. Singura problemă, dacă e să zic așa, e decolteul adânc. Dar, bineînțeles, nu e o problemă care nu are rezolvare. Am de gând să i-l cos și să o las să se bucure de ea. Îi place foarte mult și deja și-a făcut planuri și știe exact pe unde o va purta, iar eu mă bucur de bucuria ei. Faptul că e atât de încântată atunci când în coletele mele are și ea ceva, mă face să îi iau unele hăinuțe, chiar dacă risc să nu îi fie chiar bune sau să necesite modificări.

Hanorac oversize , femme luxe,

Și acest hanorac i l-am luat la risc. Fiind oversize m-am așteptat să fie mai larg și cea mai mică mărime să nu îi stea chiar ok. Ei îi place, deoarece mereu și-a dorit un hanorac în care să-i înoate mâinile, să le poată băga înăuntru. Sper că înțelegeți ce vreau să spun. Știu că și noi purtam așa în tinerețe și i-am înțeles dorința. Dar, totuși, mi se pare că e prea lărguț și am de gând să îl mai pitesc pe undeva vreo câteva luni.

Ce mi-am luat mie de pe Femme Luxe

După cum vă spuneam la începutul articolului, mi-am luat și mie câte ceva în această comandă. Mi-a plăcut fusta aceasta. Fetelor le stătea bine cu ea. Pe mine nu îmi place cum arată și probabil are legătură și cu cele câteva kg câștigate de curând. Deocamdată stă cumințică în dulap. Încă nu m-am hotărât ce să fac cu ea. Dacă să o păstrez sau să îi caut o casă nouă. Fusta este din imitație de piele, crem. Are buzunare și cordon în talie. Franjurile acelea din partea de jos o fac deosebită, dar tocmai acelea mă fac să am dubii în privința ei.

pantaloni carouri dama,

Pantalonii sunt suuuuuper! Sunt elastici și arată foarte bine. Au cordon în talie și ador modelul acela în carouri. Au buzunare în partea din față și sunt ușor de asortat. Sunt perfecți pentru toamnă sau primăvară și mă bucur tare mult că i-am ales.


Acestea sunt cele patru piese vestimentare pe care le-am avut în una din comenzile plasate toamna aceasta pe Femme Luxe. Acum mă uit prin White Dresses, poate văd ceva pentru Revelion. Deocamdată sunt în recunoaștere, nu vreau să iau încă o decizie finală pentru ținuta din acea seară. Oricum urmează să dau o nouă comandă. Vreau să iau hăinuțe potrivite pentru sezonul acesta rece, de care să mă bucur în perioada următoare. Dacă voi găsi ceva și pentru Maia, și mai bine.

Voi ce vă mai luați fain în perioada aceasta? Unde vă plasați comenzile? Sau preferați să mergeți în magazinele fizice?

You may also like...

13 Responses

  1. Eva Anca spune:

    Să le purtați cu drag! Când deja ai domnișoară, cam împarți cu ea comenzile.

  2. Dana spune:

    Minunate alegerile pentru Maia❤️ Dar și ale tale. ? Cumpăr majoritar online, e mai la îndemână.

  3. Marin Mirela spune:

    Încă nu am comandat de pe Femme luxe, dar am tot dat târcoale site-ului și am o listă impresionantă cu articole pe care le-aș comanda. Sper să și reșesc.
    Îmi plac alegerile voastre – Maia este extraordinară! – să le purtați cu drag!

  4. Mihaela spune:

    Ce fain trebuie sa fie sa ai o fata asa mare cu care sa imparti hainele. Eu am baiat si nu stiu cum e. 🙂

  5. Denisa spune:

    Imi plac mult articolele lor vestimentare, sunt chiar dragute.

  6. Lucia Mihaela Curea spune:

    Sunt in cautare de camasi albe, mai lungi, si caut un palton frumos!

  7. Zanfir Anamaria spune:

    Arata foarte bine hainele. Și fata ta e o domnișoară în toată regula.

  8. Roxana spune:

    Imi plac, foarte delicate si in culori naturale. Sa le purtati cu drag.

  9. Simona spune:

    Tare faine noile voastre hainute! Hanoracul e fain! Iar vesta cu blana sigur iti va tine de cald. Eu as mai vrea poate niste bluze variate… inca nu stiu ce modele! Si inca un trening sau 2 sa am de schimb, le port foarte des si sunt comode.

  10. Anca spune:

    Îmi place ce ți-ai ales, chiar și fustita arata bine.

  11. Rokolla spune:

    Ce mare s-a facut fetita ta. Deja incep sa-i vina si ei lucrurile de la Femmeluxe

  12. eu am mai facut cateva comenzi de la ei, insa nu le-am primit. pacat, imi placeau tare multe lucruri!

  1. 10/06/2022

    […] invit și pe voi să intrați pe site și să vă alegeți hăinuțe frumoase pentru vara aceasta! Iar apoi, să reveniți la acest articol și să îmi lăsați impresiile […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial