Mobilier pentru camera copiilor
Recunosc, îmi place să pierd vremea pe site-uri, să mă inspir și să adaug în wishlist diferite piese de mobilier care îmi plac și pe care le-aș vedea în casa noastră. Zilele acestea am tot căutat piese de mobilier pentru camera copiilor. Va trebui să fim ingenioși, să alegem lucruri care să se potrivească atât pentru o fetiță, cât și pentru un băiețel. Dar la câte oferte de mobilier sunt pe Biano, sunt sigură că partea grea va fi alesul între două sau mai multe lucruri la fel de frumoase.
În articolul de astăzi, vreau să vă arăt ce am adăugat în wishlist în materie de mobilier pentru camera copiilor. Bineînțeles că totul trebuie să fie practic, comod și plăcut. Acolo își vor plânge supărările și nemulțumirile, acolo vor pune la cale cele mai mari năstrușnicii și tot acolo se vor refugia când vor simți nevoia de intimitate.
Mobilier pentru camera copiilor – comod, plăcut, practic
Atunci când căutăm mobilier pentru camera copiilor trebuie să alegem lucruri practice și de calitate. Copiii nu se vor gândi niciodată să nu sară în pat sau să nu se urce pe birou, pentru a proteja mobilierul. Așadar, trebuie să ne asigurăm că ceea ce cumpărăm este trainic.
Prima dată când am început să caut mobilier pentru camera copiilor, m-am gândit la pat. Unul supraetajat pare a fi ideal în situația noastră. Am adăugat modelul de mai jos în wishlist deoarece are și locuri de depozitare. Pe lângă lada aceea, fiecare treaptă este un sertar.
Bineînțeles că micuții mei vor avea nevoie de un dulap mare pentru haine. Tare mi-a mai plăcut modelul de mai jos. Simplu și cu un ursuleț simpatic imprimat. Pare a fi încăpător, iar acest lucru este extrem de important.
Ca și colț personal, sau mai bine zis, ca și obiect personal, unul pe care nu vor trebui să îl împartă, m-am gândit la acest birou frumos pentru Maia și la un cort simpatic pentru Albert. Astfel, fiecare va avea ceva al său, un colțișor unde va putea să stea atunci când se vor supăra unul pe celălalt. Să recunoaștem, oricât s-ar iubi vor urma o mulțime de certuri.
Poate că vă întrebați de ce mă gândesc la mobilier atât de simplu pentru camera copiilor. Pai, explicația este simplă. Maia își dorește neapărat un fototapet. Așadar, acela va fi pata de culoare de care camera are nevoie. Plus că vom mai adăuga și o bibliotecă, care va fi plină de cărți colorate, dar și un covor vesel.
Cam acestea sunt lucrurile pe care eu le consider absolut necesare în camera copiilor. Credeți că mi-a scăpat ceva?
Ce mobile dragute! O sa intru si eu pe site sa vad ce gasesc.
Sigur găsești ceva pe placul tău.
Super!!!!!
Mulțumesc!
Eu spun că ai ales niște modele minunate, iar camera lor va fi tare frumoasă!
Așa sper sa fie.
Imi plac mult alegerile tale. Pe un pat de genul am pus si eu ochii.
Pare tare practic.
Ma inspir si eu pentru a mobila camera bebelinei fiului meu! Modele frumoase! <3
Multumim de articol
De mare ajutor
Si eu ma mai uit la piese de mobilier, si pe site-uri si in magazine fizice. Imi plac pozele de aici. Bafta la mobilat si sa le placa micutilor.