Rețeta pentru o zi de vis, în așteptarea sărbătorilor
Se ia o familie sănătoasă, protejată cu esență de propolis, câte o cană cu ceai sau lapte, îndulcită cu miere, o farfurie de prăjiturele cu miere Apidava și un film bun, despre magia Crăciunului, bineînțeles. Se savurează fiecare moment și se repetă cât de des este posibil.
Cam așa arată rețeta unei zile de decembrie de vis, când bradul împodobit luminează discret într-un colț, colindele sunt la ordinea zilei și fulgii de nea ne lovesc ocazional geamul.
Pentru a ne asigura că răcelile nu își vor face de cap în perioada aceasta și nu ne vor strica cheful, am apelat la esența de propolis de la Apidava. Acestă esență de propolis nu conține alcool și poate fi consumată de toată familia. Organismul o asimilează ușor, fiind o soluție apoasă și, foarte important, nu părează dinții sau pielea. Esența de propolis are acțiune antimicrobiană, antibiotică, antiinflamatorie, analgezică, antioxidantă, antifungică și anti-tumorală.

Și mierea lor delicioasă ne ajută să ne menținem sănătoși. De data aceasta am avut la îndemână mierea de tei, care are o mulțime de vitamine, foarte multe indicații terapeutice și este delicioasă. Cred că este preferata mea, din sortimentele pe care le-am gustat până acum. Mierea de tei luptă împotriva răcelii și gripei, dar ne ajută și în caz de insomnii, stres, bronșite sau tuse puternică.
Prăjiturele cu miere Apidava
Dacă vă place rețeta mea pentru o zi de decembrie fericită, vă invit să o preluați. Vă voi lăsa mai jos și modul în care am pregătit prăjiturelele cu miere. Dacă totuși nu aveți chef de stat în bucătărie sau pur și simplu nu vă place această activitate, le puteți înlocui cu turta dulce cu miere de la Apidava. Este delicioasă! Sunt sigură că până și Moș Crăciun s-ar bucura să o găsească în noaptea de Ajun, lângă un pahar cu lapte. Eu, una, sper să găsesc și sub brad un astfel de cadou dulce și sănătos. La fel ca toate produsele Apidava, găsiți turta dulce pe www.honey-land.net, farmaciile Bebe Tei, magazinele tip plafar Floare de Colț și RemediaVert.
Cum facem prăjiturelele cu miere
Ingrediente necesare:
- 100 – 150 de grame de miere Apidava, după gust. Eu am pus miere de tei și mă bucur că am făcut această alegere. Le-a oferit prăjiturelelor o aromă aparte.
- două ouă
- un praf de copt
- 3 linguri de ulei sau unt topit
- esentă de rom
- zahăr vanilat
- fulgi de ciocolată sau cacao (opțional)
- făină cât cuprinde, până iese un aluat lipicios, dar care poate fi manevrat. Cam 350 de grame am pus eu.
Preparare:
Batem ouăle cu miere, un zahar vanilat, esență și puțină sare. După aceea, turnăm praful de copt și făina în ploaie. Încorpărăm bine. Când este gata, adăugăm fulgii, dacă dorim. Lăsăm aluatul să se odihnească vreo 20 -30 de minute. Între timp, setăm cuptorul la 150 de grade, pe ventilator. La cuptoarele normale, punem focul la mic.


Formăm prăjiturelele așa cum facem și chiftelele, le așezăm într-o tavă, pe hârtie de copt și le băgăm la cuptor. Fiți cu ochii pe ele! Se fac repede. Eu am „bronzat” câteva prăjiturele cu miere Apidava, dar nu s-a plâns nimeni, gustul a fost bun 🙂 . Le puteți pudra cu zahăr pudră, ori să le stropiți cu miere sau ciocolată.
Voi cum așteptați sărbătorile? Vă doresc cât mai multe zile de vis și Sărbători fericite!
Wow, ce bine arata prajiturelele cu miere Apidava! Iar reteta pentru o zi de decembrie este geniala!
Ce rețetă delicioasă și sănătoasă, trebuie preluată!
Ce frumos! Mi-ai facut pofta de prajitureleeee. Si noua ne place inainte sa sarbatori sa ne uitam la filme, sa facem prajiturele, sa ascultam colinde. 😀
Delicios!!!
Chiar cautam o esenta de propolis fara alcool. Mi-ai facut o pofta de mor!
Cred ca le voi prepara si eu dupa reteta propusa de tine! Cu siguranta sunt delicioase! ❤
Cred ca voi încerca și eu aceasta rețetă! Copiii mei se vor bucura cu siguranță!
De Craciun voi fi plecata si cred ca anul asta va fi singurul in care nu voi face nimic special
Astăzi am făcut și eu o prăjiturică. Mâine vreau sa mai fac un tort cu mere și crema de zahăr ars. As mânca de toate, dar parca nu chiar in 2 zile. Ma mai păstrez și pentru Revelion. ☺️
Woau super retete
Mulțumim pentru rețetă, un deliciu, sigur voi încerca să fac și eu