Rusia lui Putin de Anna Politkovskaia

Putin este pe buzele tuturor în ultima vreme. Din păcate, a ajuns iar în atenția omenirii prin atrocitățile pe care le face și pe care el le consideră normale. Așadar, Editura Meteor Press a primit din partea cititorilor mai multe cereri pentru a retipări cartea Rusia lui Putin de Anna Politkovskaia. Acum aproape două săptămâni, Editura Meteor Press mi-a trimis-o și mie. Astăzi vă voi spune câteva cuvinte despre ea.

Rusia lui Putin de Anna Politkovskaia a văzut lumina tiparului în 2004. Cu aproximativ doi ani înainte ca Anna Politkovskaia – jurnalistă de origine rusă – să fie găsită moartă prin împușcare în liftul blocului în care locuia.

Rusia lui Putin de Anna Politkovskaia

Acest volum este o de fapt vocea rușilor care văd ceea ce se întâmplă în țara lor și în numele țării lor, dar nu sunt de acord cu asta. Totuși, atunci când te naști sub un regim precum al lor, nu ai nici măcar dreptul să nu fii de acord fără să te aștepți să fii ucis sau arestat.

Rusia lui Putin de Anna Politkovskaia – o lectură șocantă, dar necesară

Citind Rusia lui Putin de Anna Politkovskaia am înțeles mai bine ce se întâmplă acum de fapt la doar câțiva kilometri de noi, în țara vecină. Am înțeles și de ce vocea rușilor de rând pare să nu existe, dar și să apreciez și mai mult sacrificiul celor care au ales să își arate dezacordul. Am înțeles resemnarea și frica oamenilor de rând. Dar și faptul că mulți dintre ei au încredere că totul e spre binele țării. După ce veți citi Rusia lui Putin de Anna Politkovskaia nu veți mai avea dubii în legătură cu modul în care soldații ruși tratează în acest moment oamenii de rând din țara pe care acum încearcă să o invadeze.

Veți înțelege faptul că poporul rus are creierul spălt. Că majoritatea oamenilor chiar cred în sistemul actual și respectă deciziile conducătorului lor. Veți vedea cum a ajuns acest om la conducerea țării sale. Veți fi șocați de ce este în stare să facă el, fără să se gândească măcar o clipă la poporul său. Veți citi despre Masacrul de la Nord-Ost și despre Beslan. Veți citi despre războiul cu cecenii. Veți citi despre modul în care se face propaganda în Rusia. Veți citi poveștile triste ale unor oameni cărora regimul lui Putin le-a luat totul. Și poate astfel nu vor mai exista comentarii precum „E vina urainenilor că mor oameni astăzi, ar trebui să renunțe.”

Aș avea atâtea de zis! Atât de multe sentimente mi-a trezit această carte! Atât de furioasă și neputincioasă mă simt… Pregătiți-vă pentru aceste trăiri, dacă vă hotărâți să citiți Rusia lui Putin de Anna Politkovskaia.

You may also like...

4 Responses

  1. Laura spune:

    Așteptam recenzia ta! Îmi dau seama că e cu mult mai mult decât ai prezentat tu și e trec pe listă! Mersi de recomandare!

  2. Dana spune:

    Mereu am zis că poporul rus e spălat pe creier. O lectură cu mare impact, mai ales în aceste zile.

  3. Eva Anca spune:

    Cu siguranță este o carte de actualitate. Cu toate astea, nu mă tentează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial