Scânteia neîmblânzită de Vashti Hardy
Am început anul în forță, ocupându-mă așa cum trebuie de micile mele proiecte. Am citit deja vreo trei cărți și am început activitatea pe rețelele de socializare. Dar cum să începem anul fără să vin și cu o recomandare de carte pentru copii? Nu se poate, deoarece consider că este foarte important ca cei mici să citească și ei, în limita timpului lor.
Dacă lui Albert îi citim noi poveștile, Maia, după cum deja știți, citește singurică de foarte mult timp. Tot ce trebuie să fac eu e să îi achiziționez cărți noi și să îi mai aduc aminte din când în când de ele. Fiind în clasa a cincea, are mai mult de învățat decât în anii precedenți. Temele sunt mai stufoase, iar ea își dorește să participe și la alte activități ce nu țin neapărat de școală. Așadar, mă bucur că încă își face timp să mai citească, chiar dacă nu la fel de mult.
Scânteia neîmblânzită de Vashti Hardy este printre ultimele cărți pe care i le-am luat, iar astăzi vă voi vorbi puțin despre ea.

Scânteia neîmblânzită de Vashti Hardy a apărut la Corint Junior în vara anului trecut. Se încadrează în categoria Aventură și Mister și este potrivită pentru copiii care au măcar 10 ani împliniți. Romanul are 480 de pagini, iar formatul e de 13 x 20 cm. Coperta este superbă! Colorată și frumos ilustrată, ne duce cu gândul la magie.
„Scânteia neîmblânzită este una dintre cele mai bune și mai intense povești.” Waterstones
Prue Haywood și-a pierdut fratele în urmă cu un an. Atât ea cât și părinții ei, încă nu au reușit să treacă peste moartea acestuia. L-au iubit foarte mult și nu pot depăși această durere. Viața de zi cu zi la fermă nu îi ajută neapărat să depășească momentul.
Atunci când un străin îi vizitează, lucrurile încep să se schimbe, iar Prue își găsește un nou scop. Aceasta află despre o ghildă secretă de inventatori, care readuce la viață spiritele morților, capturându-le în niște mașini fantomă sub formă de animale mecanice. Ea își dorește să își găsească fratele și să îl readucă la viață. Curând își dă seama că nu e atăt de simplu. Întâi de toate, trebuie să facă spiritele să își aducă aminte de viața lor înainte de moarte. Totul este mult mai periculos decât pare, deorece urmările acțiunilor sale influențează mersul normal al lucrurilor.
Scânteia neîmblânzită de Vashti Hardy se poate comanda de aici.
Comentarii recente