Sfaturi pentru alegerea celor mai bune cărți devoționale și ce rol are această hrană spirituală
Foarte adesea, când începem să vorbim despre cărți devoționale, folosim fraze precum: „Petrecem timp în Cuvântul lui Dumnezeu”, „timp de devoțiune” și „timpul de liniște” pentru a comunica că suntem în părtășie cu Dumnezeu, ca disciplină creștină.
Studierea Cuvântului lui Dumnezeu este de o importanță capitală pentru creștin. Cu toate acestea, când vine vorba de a petrece timp în Cuvântul lui Dumnezeu, nu putem neglija importanța carților de tip devoțional.
Cum găsim o carte devoțională de calitate
Pentru a afla ceea ce căutăm, trebuie ca mai întai să înțelegem ce căutăm – conform Wikipedia, literatura devoțională creștină este o scriere religioasă care nu este nici doctrinară, nici teologică, ci concepută pentru ca indivizii să o citească pentru edificarea lor personală și formarea spirituală.
Ce înseamnă însa fiecare dintre acești termeni – doctrina, teologie, edificare?
- Doctrina este ceea ce învață Biblia despre un anumit subiect (de exemplu, Doctrina lui Dumnezeu sau Doctrina Bisericii).
- Teologia este studiul lui Dumnezeu.
- Edificarea este întărirea cunoașterii sau înțelegerii creștine.
Având în vedere aceste definiții, putem defini literatura devoțională ca o scrierea religioasă care nu explică ceea ce învață Biblia pe un anumit subiect și nici nu este studiul lui Dumnezeu, ci este concepută pentru construirea personală a cunoștințelor creștine și a formării spirituale.
Lectura cărților devoționale ne pot ocupa așadar o parte din timpul liber. Cărțile despre Biblie pot fi de ajutor. Așa cum am văzut în definiția noastră, cărțile devoționale pot ajuta la creșterea cunoștințelor noastre creștine și ne pot ajuta să ne formăm spiritual.
Pentru a alege mai bine aceste scrieri, iată câteva întrebări pe care să ni le adresăm:
- Autorul se bazează foarte mult pe parafrazari ale Bibliei în loc de traduceri?
- Autorul se bazează foarte mult pe povestiri? Umor?
- Te determină cartea să îl contempli pe Dumnezeu sau pe tine însuți?
- Îți cere să te gândești profund sau iți vorbește doar despre cum te simți?
- Oferă samburi de inspirație sau comentarii gândite asupra unor porțiuni specifice ale Scripturii?
- Te îndreaptă spre Evanghelie?
- Conține mai multă moralitate decat teologie?
Cateva recomandări de cărți devoționale populare, astazi:
1. UN SINGUR LUCRU (devotional) – de Joseph Prince
Care este acel element ce trebuie sa fie central în viața credinciosului? Să stai la picioarele lui Isus şi să petreci timp cu El.
Noul devoțional de 31 de zile te va ajuta să faci exact acest lucru, punând astfel o bază solidă pentru viața ta de credinţă. Tot aici vei afla răspunsul la tot felul de probleme cotidiene, cum ar fi: sănătatea, întregirea și protecția din perspectiva Cuvântului lui Dumnezeu.
2. DESTINAT SA DOMNESTI (devotional) – de Joseph Prince
Azi, când totul se mișcă cu o viteză incredibilă, în care multe lucruri încearcă să ne atragă atenția, Isus ne spune că avem nevoie doar de un singur lucru – să stăm la picioarele Lui și să Îl lăsăm să ne slujească prin Cuvântul Său. Descoperă o serie de reflecții zilnice pentru succes fără efort, întregire și trăire victorioasă!
*Acest articol este un Guest Post.
Încă nu am citit o asemenea carte. Recomandarile par interesante.
Trebuie sa recunosc ca nu prea citesc carti de acest gen, dar nu se stie niciodata.