Fares – prieten de nădejde în sezonul răcelilor
V-am tot vorbit de-a lungul timpului despre felul în care noi înfruntăm sezonul răcelilor și despre diferite produse pe care le folosim pentru a ușura episoadele neplăcute de răceală sau gripă. Dacă noi, adulții, trecem cu mai mult curaj peste ele, când e vorba de copilași e puțin mai dramatic.
Până acum, de când toamna s-a instalat, copiii mei au avut cel puțin două episoade de răceală. În cazul Maiei totul este mai ușor. Ea înțelege ce i se întâmplă, spune ce o deranjează și o pot ajuta mult mai repede. Ei, bine, în cazul lui Albert lucrurile sunt mai complicate, fiind mai mic și neputând comunica așa cum trebuie.
Ce produse naturale am mereu la îndemână
Copiii mei sunt generoși. V-am mai spus, nu-i așa? Mereu când răcesc împart cu mine 🙂 . Așadar, trebuie să am în casă remedii și pentru mine. Aproape niciodată nu îmi lipsesc produsele Fares. Au siropuri potrivite pentru toate vârstele, cu gust bun și sunt eficiente.
Și în timpul sarcinii sau a alăptării m-am tratat cu ele, ameliorându-mi simptomele neplăcute. De exemplu, acum mă tratez cu siropul Plantusin Forte, din gama Plantusin. Datorită rețetei complexe cu 18 plante și 6 uleiuri esențiale, are efect puternic antitusiv (expectorant, antispastic bronșic, emolient) și antiinflamator, antiseptic respirator. Are un gust intens, mentolat și calmează instant gâtul și senzația de iritare. Iau câte 3-4 linguri pe zi și deja mă simt mai bine.
Am la îndemână și capsule moi care ușurează expectorația, pe care nu le-am mai folosit până acum. Conțin o formulă complexă din 6 uleiuri esențiale și se folosesc în caz de infecții respiratorii acute și cronice acutizate. Partea cea mai bună este că nu afectează flora intestinală și nu provoacă efecte secundare hepatice. Mereu când le dau medicamente copiilor mă stresează faptul că pot avea efecte secundare. Folosind aceste capsule moi de la Fares nu mai e cazul. Maia are peste 7 ani și i le pot administra fără griji.
Disconfortul de la nivelul gâtului îl pot ameliora și cu comprimatele pentru gât Plantusin, care, de asemenea, nu provoacă reacții adverse. Calmează mucoasa bucală și faringiană, ajută la fluidificarea şi eliminarea secreţiilor bronşice și contribuie la reducerea numărului microorganismelor potenţial patogene de la nivelul tractului respirator superior. În plus, împrospătează și respirația, care poate deveni neplăcută în timpul episoadelor de răceală și gripă.
Pe lângă aceste siropuri și comprimate, mereu am în casă ceai de la Fares. Cel de mentă e băut de ai mei precum sucul, iar eu ador mirosul care se împrăștie în toată casa.
Despre Fares
Fares este alături de români încă din 1929. Folosesc ingrediente naturale, păstrând tradiţia seculară a folosirii plantelor medicinale, punând la dispoziția noastră remedii eficiente și mult mai sănătoase, la prețuri accesibile. Fares dovedește grijă, implicare și atenție la detalii chiar și prin design-ul ambalajelor folosite, fiind atrăgătoare și practice.
Natura e prietenoasă cu organismul nostru, trebuie doar să alegem înțelept, să optăm pentru produse naturale create cu dragoste și responsabilitate, atunci când este posibil. Eu aleg Fares, pentru mine și familia mea.
*Acest articol a fost scris pentru Sperblog2020.
Multa sanatate! Si eu cumpar uneori produse Fares.
Multă sănătate! E tare bine ca aveți la îndemână produse asa de bune.