Remedii naturale pentru a preveni răcelile
Deoarece a început deja sezonul răcelilor, deja mă gândesc cum să ajut sistemul imunitar al copiilor mei să lupte împotriva răcelii. Bine… tare cred că trebuie și eu să îmi aplic același tratament, la cum mă simt zilele acestea. Atunci când copiii mei se răcesc, am câteva medicamente naturiste sau homeopate de care mă ajut și reușesc să îi pun înapoi pe picioare. Totuși, e mult mai bine să prevenim și să ne asigurăm că organismul lor poate lupta contra microbilor sau virușilor.
Cea mai bună metodă pentru a avea un sistem imunitar pregătit pentru lupta împotriva microbilor și a virușilor, este adaptarea unui stil de viață sănătos. Asta înseamnă ca zilnic, atât noi cât și copiii, să facem mișcare și să mâncăm sănătos. Din alimentația noastră nu ar trebui să lipsească fructele și legumele. Dar, există și anumite alimente pe care le putem consuma mai mult în această perioadă în care răcelile sunt la ordiea zilei și care ne ajută să le facem față.
Trei alimente care luptă împotriva răcelii
Astăzi m-am gândit să vă prezint trei alimente care nu ar trebui să lipsească din casa noastră, în sezonul răcelilor:
Primul „aliment minune” este mierea de albine. Nouă rar ne lipsește din casă, mai ales toamna și primăvara, când suntem predispuși la răceli. Mierea calmează durerile de gât și luptă împotriva răcelilor. Mierea întărește sistemul imunitar, deci ajută și la prevenirea lor.
Al doilea aliment, pe care eu îl consider extrem de util în această perioadă, este lămâia. Lămâia are foarte multă vitamina C și stimulează, de asemenea, sistemul imunitar. După ce ne prinde răceala și se instalează tusea aceea enervantă, care pare să nu se mai termine, combin o lingură de miere cu suc de lămâie. Acest amestec calmează tusea aproape instant. Este o adevărată bombă împotriva răcelilor, deci un ceai cu miere și lămâie, seara, înainte de culcare, vă poate ține departe de răceli.
Cel de al treilea aliment, care ar trebui consumat cât mai des în sezonul răcelilor, este usturoiul. Cred că toată lumea știe că usturoiul este considerat antibiotic natural. Așadar, nu ezitați! Există o mulțime de moduri delicioase în care usturoiul poate fi consumat.
Ei, uite, cum mi-a fugit gândul la niște cartofi la cuptor cu usturoi… Până mă apuc eu de gătit, spuneți-mi voi ce alte alimente care luptă împotriva răcelii cunoașteți!
Foarte utile informatii. Si noi folosim aceste remedii naturale si sunt foarte ok. Iar ca bonus, sa stii ca si ceapa este utila pentru nasul infundat.
Mulțumim pentru informații.
Foarte bune relatiile tale! Sunt alimente pe care la consumăm des si ne îmbolnăvim rar 🙂
Bune toate trei. Eu sunt mare fan citrice, așa că adaug portocale ßi grepfruit, dar și kiwi care are un conținut ridicat de Vitamina C. Și ceai de ghimbir.
Chiar e sezonul răcelilor, articolul tău vine la fix! Mulțumesc!?
Si noi preferam tot remediile naturale. Nici noua nu ne lipseste niciunul din cele trei. 😀
Perfecte toate 3. Merg împreună oare? Ador usturoiul, la fel și mierea. Mai greu cu lămâia după ce-am ținut o idioțenie de cură de slăbire cu zeama lămâilor, dar mă descurc. Eu când răcesc iau pastile de toate felurile, mda…cam fac abuz, nu faceți ca mine!!!! și nici nu stiu în final de la ce mi-a trecut și beau muuuulte ceaiuri cu lămâie și miere!
Mierea și lămâia nu lipsesc niciodată din casă!
Sunt cei mai buni aliați împotriva răcelilor și virozelor cât și pentru imunitatea organismului.
Eu mai folosesc și cocktailul cu miere, polen și lăptișor de matcă. Este grozav!
Sfaturi utile!!!
Întotdeauna este benefic să ne protejăm. De asemenea, mierea este nelipsită (am chiar 3 borcane). Și cu lămâia merg perfect într-un ceai de mentă 🙂
Foarte bune sfaturile tale. Recent am devenit fan ghimbir. Ceaiul e tare bun împotriva răcelii.
Utile recomandarile mai ales in acest sezon
Nici mie nu-mi lipsesc din casa aceste remedii naturale, pe langa ele catina este foarte buna, macesele sau laptisor de matca.